AcasăStiri generaleCoronavirus: Finlanda interzice adunările publice de peste 20 de persoane în regiunea...

Coronavirus: Finlanda interzice adunările publice de peste 20 de persoane în regiunea capitalei

Adunările publice de peste 20 de persoane vor fi interzise în regiunea capitalei finlandeze Helsinki, pentru a combate creşterea numărului de contaminări cu noul tip de coronavirus, au anunţat vineri autorităţile acestei ţări, informează Reuters. Chiar dacă media zilnică de contaminări în ultimele 14 zile la 100.000 de locuitori se menţine în Finlanda la 58, cea mai mică din Europa, autorităţile sanitare subliniază că rata este de aproape două ori mai mare în regiunea capitalei şi că din acest motiv sunt necesare noi restricţii. ‘Numărul maxim de persoane ce se vor putea aduna la evenimente publice în spaţii inchise va fi restricţionat la 20 în regiunea capitalei, începând cu 23 noiembrie, timp de trei săptămâni’, a declarat primarul capitalei Helsinki, Jan Vapaavuori. În ultimele luni, finlandezii s-au putut bucura oarecum de libertăţi în comparaţie cu mulţi alţi europeni, aflaţi în carantină, şi au putut frecventa concerte şi teatre, care vor fi acum închise pentru trei săptămâni. Joi, guvernul a decis să extindă restricţiile de călătorie mai vechi, care cer ca aceia care vin din majoritatea altor ţări să prezinte un test negativ la COVID-19 atunci când sosesc în Finlanda şi să se plaseze în izolare pentru 10 zile sau să se testeze pentru a doua oară. În regiunea capitalei, bazinele de înot, sălile de fitness şi alte locaţii pentru evenimente sportive vor rămâne deschise cu păstrarea restricţiilor de distanţare socială, însă echipele sportive de adulţi şi sporturile de contact vor fi suspendate, a spus Vapaavuori. Autorităţile au descris noile restricţii drept unele preventive, însă necesare dat fiind riscul ridicat de deteriorare rapidă a situaţiei în cazul în care nu vor fi luate măsuri.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks