AcasăStiri generaleCoronavirus/ GCS: Capitala intră în zona roşie

Coronavirus/ GCS: Capitala intră în zona roşie

Capitala intră de vineri în zona roşie cu o incidenţă de 3,05 cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori, a anunţat Grupul de Comunicare Strategică (GCS). În scenariul roşu se mai află judeţele Braşov cu o incidenţă de 3,25 cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori, Cluj – 3,60, Ilfov – 3,31 şi Timiş cu 5,50. Judeţul Maramureş a trecut din zona roşie în zona galbenă cu o incidenţă de 2,98 cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori. Alte 12 judeţe se regăsesc în zona galbenă (incidenţă între 1,5 şi 3), cele mai ridicate rate de infectare fiind în Hunedoara – 2,70, Alba – 2,36, Sălaj – 2,36, Arad – 2,16, Satu Mare – 2,07, Gorj – 2,06. Un număr de 24 de judeţe se află în zona verde (sub 1,5 cazuri la mia de locuitori), cele mai mici rate de infectare cu SARS-CoV-2 înregistrându-se în Buzău – 0,75, Călăraşi – 0,78, Harghita – 0,77, Prahova – 0,77. Conform GCS, zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de infecţie cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare sunt Bucureşti – 927 şi judeţele Timiş – 354, Ilfov – 241, Braşov – 217. Cele mai puţine cazuri noi s-au înregistrat în judeţele Covasna – 8, şi Harghita – 16, Călăraşi – 22, Tulcea – 22, Ialomiţa – 28. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.342 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks