AcasăStiri generaleCoronavirus/ Iohannis: Nu este nevoie acum de stare de urgenţă

Coronavirus/ Iohannis: Nu este nevoie acum de stare de urgenţă

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat marţi că în prezent nu este necesară decretarea stării de urgenţă pe teritoriul României pentru a limita răspândirea noului coronavirus, precizând că, în momentul în care această ipoteză va fi menţionată de specialişti, ea va fi analizată. ‘Nu există o definiţie universal valabilă sau european valabilă pentru starea de urgenţă. Ceea ce declară alte state din zona noastră sau din Spania este ceea ce se numeşte similar la noi starea de alertă. Starea de alertă permite instituirea cam tuturor restricţiilor şi măsurilor care sunt necesare pentru a gestiona o astfel de pandemie’, a explicat şeful statului, într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni. El a amintit de dezbaterile privind legislaţia ce are ca scop limitarea transmiterii SARS-CoV-2. ‘Exact din acest motiv s-a creat o lege specială, pentru această stare de alertă şi de când această lege, care a fost tergiversată la vremea respectivă, în Parlament, de când există această lege specială, Guvernul a putut să ia măsurile care se impun pentru gestionarea epidemiei, gestionarea pandemiei’, a arătat preşedintele. Klaus Iohannis a apreciat că ‘nu este nevoie acum de stare de urgenţă’. ‘Dacă, Doamne fereşte, ajungem în situaţia să nu mai fie suficiente măsurile posibile prin legea care descrie starea de alertă şi trebuie să impunem alte restricţii ale libertăţilor, atunci este de evaluat dacă se introduce local, regional sau naţional – nu cred că va fi cazul – starea de urgenţă. În măsura în care experţii noştri, medicii noştri vor veni cu aceste solicitări, le vom discuta’, a punctat preşedintele.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks