AcasăStiri generaleCoronavirus: Peste 10.000 de decese în Irak

Coronavirus: Peste 10.000 de decese în Irak

Peste 10.000 de persoane au murit din cauza noului coronavirus în Irak, unde sistemul de sănătate se luptă să facă faţă afluxului de pacienţi, a anunţat miercuri ministrul irakian al Sănătăţii, relatează AFP. Irakul a înregistrat de la începutul pandemiei peste 413.000 de cazuri de COVID -19, între care 10.021 de decese, potrivit ministrului. Aproximativ 85% dintre bolnavi sunt vindecaţi. Bagdadul a ridicat recent unele restricţii şi moscheile, magazinele şi cafenelele s-au redeschis, dar guvernul a ţinut frontierele ţării închise pentru nerezidenţi. De asemenea, guvernul irakian a cerut populaţiei să evite adunările mari. Iranul vecin este ţara din regiune cea mai afectată de pandemie, cu aproape 30.000 de morţi pe teritoriul său, potrivit autorităţilor locale. Potrivit autorităţilor religioase din Irak, peste 14,5 milioane de pelerini au participat în acest an la Arbain, o mare sărbătoare şiită care s-a încheiat săptămâna trecută. Mulţi dintre participanţi nu au purtat măşti sau nu au respectat regulile de distanţare fizică. Afectat de ani de război şi de lipsa investiţiilor, sistemul de sănătate irakian s-a prăbuşit din cauza numeroaselor cazuri de infectare cu noul coronavirus şi personalul medical reclamă lipsa echipamentelor de protecţie.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks