AcasăStiri generaleCoronavirus: Premierul Suediei avertizează că situaţia este 'foarte gravă'

Coronavirus: Premierul Suediei avertizează că situaţia este ‘foarte gravă’

Suedia a anunţat marţi că maxim opt persoane vor avea voie să ia masa împreună în restaurante şi cafenele, pentru a opri creşterea bruscă a numărului de contaminări cu noul tip de coronavirus, informează dpa. ‘Vedem că situaţia se îndreaptă în direcţia greşită – situaţia este foarte gravă’, a declarat premierul suedez Stefan Lofven într-o conferinţă de presă. El a adăugat că tot mai mulţi pacienţi sunt trataţi în secţiile de terapie intensivă pentru cazurile grave de COVID-19 şi este de aşteptat ca numărul de decese cauzate de noul tip de coronavirus să crească. Unul din cinci pacienţi de la terapie intensivă este un pacient bolnav de COVID-19, a declarat la rândul său ministrul suedez al sănătăţii Lena Hallengren. Un alt indiciu care confirmă creşterea accentuată a numărului de cazuri este acela că alte trei regiuni suedeze le-au recomandat locuitorilor să se abţină să frecventeze muzee, librării, mari magazine, bazine de înot şi săli de fitness. O altă recomandare este aceea de a evita transportul public şi de a lucra de acasă acolo unde este posibil. De asemenea, suedezilor li s-a recomandat să evite întâlnirile cu alte persoane din afara gospodăriilor lor. Aceste recomandări se aplică în prezent pentru 7 din 10 locuitori ai Suediei, a spus Lofven. ‘Avem în faţa noastră o iarnă lungă şi grea. Este necesar ca noi toţi să facem tot ce este posibil pentru a împiedica răspândirea contaminărilor’, a declarat Johan Carlson, directorul Agenţiei de Sănătate Publică a Suediei. Suedia, ţară cu 10,3 milioane de locuitori, a înregistrat până acum 134.500 de contaminări şi 5.969 de decese cauzate de noul tip de coronavirus.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks