AcasăStiri generaleCoronavirus: Rusia lucrează la un vaccin anti-COVID-19 care generează imunitate celulară

Coronavirus: Rusia lucrează la un vaccin anti-COVID-19 care generează imunitate celulară

genţia Federală Medico-Biologică a Rusiei (FMBA, conform iniţialelor în limba rusă) va începe în luna iulie testele clinice pentru un nou tip de vaccin anti-COVID-19, capabil să genereze imunitate la nivel celular cu o protecţie de peste 13 ani, a declarat luni directoarea acestui centru, Veronika Skvorţova, potrivit agenţiei EFE. La o reuniune cu preşedintele Vladimir Putin, ea a menţionat că este vorba despre un vaccin de nouă generaţie, dezvoltat pe o nouă platformă tehnologică, iar primele două faze ale testelor clinice vor fi unite, ”întrucât actualele protocoale privind vaccinurile o permit”. ”Dezvoltăm un vaccin care se diferenţiază prin faptul că nu acţionează asupra proteinei S, ci asupra altor componente proteice ale virusului, aşadar nu se dezvoltă o imunitate umorală – cu activarea anticorpilor -, ci o imunitate celulară, al cărei avantaj este durata sa îndelungată”, explică Veronika Skvorţova. ”În unele lucrări experimentale s-a demonstrat că această imunitate se menţine între 13 şi 17 ani”, a adăugat ea, semnalând totodată că această direcţie a cercetărilor se înscrie în actualele tendinţe internaţionale susţinute de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Rusia a realizat până în prezent trei vaccinuri anti-COVID-19, respectiv Sputnik V, EpiVacCorona şi CoviVac. În prezent se află în faza a treia a testelor clinice o versiune a vaccinului Sputnik V, denumită ”Sputnik Light”, care va fi administrat într-o singură doză şi va fi destinat în principal ţărilor confruntate cu un val masiv de infecţii şi pentru care ar fi astfel utilă o soluţie temporară de imunizare a populaţiei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks