AcasăStiri generaleCoronavirus: Ungaria a vaccinat peste 30% din populaţie cu cel puţin o...

Coronavirus: Ungaria a vaccinat peste 30% din populaţie cu cel puţin o doză de vaccin anti-COVID-19

Ungaria a vaccinat ceva mai mult de 30 % din populaţia sa cu cel puţin o doză dintre cele cinci vaccinuri anti-COVID-19 pe care le utilizează, inclusiv cel rusesc Sputnik V şi chinezesc Sinopharm, ambele neautorizate de Uniunea Europeană (UE), relatează marţi EFE.

Deşi Ungaria este a doua ţară din UE, după Malta, care avansează cel mai rapid în ce priveşte vaccinarea, înregistrează un procent ridicat de decese legate de COVID-19.

Până acum, 2.969.647 dintre cei 9,7 milioane de locuitori ai Ungariei au primit cel puţin o doză din cele necesare imunizării prin administrarea vaccinurilor sus-menţionate plus cele de la Pfizer/BioNTech, Moderna şi AstraZeneca.

Acestora li se va adăuga de marţi vaccinul dezvoltat de Janssen, care necesită o singură administrare, şi de la care Ungaria a primit o primă tranşă de 28.800 de doze, a declarat Istvan Gyorgy, şeful grupului de lucru pentru vaccinare al guvernului.

Aceste vaccinuri sunt destinate micilor localităţi rurale, izolate de marile centre sanitare, unde vor fi administrate persoanelor de toate vârstele de echipele mobile puse la dispoziţie de armată, a precizat Istvan Gyorgy.

Ungaria a înregistrat în ultimele 24 de ore 272 de decese de COVID-19, astfel încât numărul cumulat al victimelor provocate de pandemie a ajuns la 23.900.

Potrivit ultimelor date publicate de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (Centers for Disease Control and Prevention (CDC), rata deceselor – 315 la un milion de locuitori – din ultimele două săptămâni este cea mai ridicată din UE.

În total 10.818 de persoane sunt spitalizate, dintre care 1.209 sunt conectate la ventilatoare.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks