AcasăStiri generaleCoronavirus:Danemarca precizează că nu a luat o decizie definitivă privind o a...

Coronavirus:Danemarca precizează că nu a luat o decizie definitivă privind o a treia doză pentru cei inoculaţi cu vaccinuri diferite

Ministerul danez al Sănătăţii a revenit luni seară asupra anunţului din aceeaşi zi conform căruia persoanelor inoculate cu o combinaţie de două vaccinuri diferite împotriva COVID-19 le va fi oferit o a treia doză, precizând că autorităţile nu au luat încă o decizie finală, transmite dpa.

Ministerul Sănătăţii anunţase iniţial pentru postul de radio DR că persoanelor inoculate cu două vaccinuri diferite împotriva COVID-19 le va fi oferită o a treia doză după ce campania naţională de vaccinare va fi încheiată.

Luni seară, ministerul a venit cu o corecţie, prin intermediul aceluiaşi post de radio, precizând că informaţia a fost o eroare şi că evaluarea pe acest subiect nu este încă finalizată.

Potrivit ministerului, mai întâi trebuie clarificat dacă poate fi administrată o a treia doză.

Ministerul Sănătăţii nu a putut estima când se va întâmpla aceasta, dar a menţionat că oferirea unei a treia doze de vaccin persoanelor cărora le-au fost administrate două doze de vaccinuri diferite ar putea surveni după încheierea programului general de imunizare împotriva COVID-19.

Contactat luni seară de dpa, Ministerul Sănătăţii nu a dorit să comenteze.

Postul de radio danez relatase că mai multe ţări din afara UE şi a zonei Schengen nu recunosc inocularea cu două vaccinuri diferite drept schemă de vaccinare completă pentru intrarea pe teritoriul lor.

Această situaţie ar putea provoca probleme de călătorie pentru aproximativ 150.000 de cetăţeni danezi care au primit două vaccinuri diferite împotriva COVID-19.

Media din Danemarca a relatat recent despre cazul unei thailandeze care trăieşte în Danemarca şi care nu-şi poate vizita părinţii din ţara natală întrucât nu i se permite să intre fără carantină din cauza faptului că a fost inoculată cu două vaccinuri diferite.

Un număr total de 151.335 de cetăţeni, mai ales angajaţi în domeniul sanitar şi de îngrijire, au primit prima doză din vaccinul AstraZeneca, care apoi a fost înlăturat din programul de vaccinare din Danemarca din cauza preocupărilor legate de apariţia unor posibile cheaguri de sânge.

Aceştia au primit apoi ca a doua doză unul din vaccinurile BioNTech/Pfizer sau Moderna.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks