AcasăStiri generaleCoronavirusul a fost învins în Tadjikistan, anunţă preşedintele ţării

Coronavirusul a fost învins în Tadjikistan, anunţă preşedintele ţării

Epidemia de coronavirus s-a încheiat în Tadjikistan, a anunţat marţi preşedintele tadjik Emomali Rahmon, citat de France Presse. Această republică sovietică, cu regim autoritar şi vecină Afganistanului, a înregistrat doar 10 cazuri de contaminări cu SARS-CoV-2 şi niciun deces de la începutul acestui an, potrivit statisticilor oficiale. Bilanţul oficial, rămas neschimbat de peste două săptămâni, este de 13.308 infectări din aprilie 2020, dintre care 90 de decese şi 13.218 vindecări. Această ţară cu 9,5 milioane de locuitori nu are la ora actuală niciun caz activ de contaminare. ‘Putem să spunem cu toată încrederea că nu mai există coronavirus în Tadjikistan’, a proclamat Rahmon (68 de ani), de la tribuna parlamentului. ‘Nu trebuie însă să ne relaxăm şi să uităm regulile de igienă personală şi publică’, a avertizat el într-un discurs susţinut în faţa deputaţilor. Preşedintele tadjik a specificat că oricine soseşte în Tadjikistan ‘va fi plasat în carantină, sub supravegherea medicilor de familie la domiciliu, pentru o perioadă de 14 zile’. Din cauza nivelului ridicat de sărăcie, Tadjikistanul are o diaspora foarte mare în Rusia şi Kazahstan. Guvernul tadjik nu a raportat primele sale cazuri de COVID-19 decât la 30 aprilie 2020, chiar înainte de sosirea unei delegaţii a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) care urma să efectueze o inspecţie, în timp ce Tadjikistanul susţinea că a fost scutit de molima care se răspândea peste tot în lume. Turkmenistanul, o altă ţară autoritară din Asia Centrală, nu a admis niciodată că pe teritoriul său ar exista măcar un singur caz de infectare cu SARS-CoV-2, chiar şi după instituirea măsurilor de carantină şi anunţul ambasadorului Marii Britanii la Aşhabad că a contractat COVID-19.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks