AcasăStiri generaleCovasna: 145 de angajaţi din sistemul sanitar, vaccinaţi anti-COVID la Spitalul Judeţean...

Covasna: 145 de angajaţi din sistemul sanitar, vaccinaţi anti-COVID la Spitalul Judeţean de Urgenţă

Un număr de 145 de angajaţi din sistemul sanitar covăsnean au fost vaccinaţi anti-COVID-19 la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe în primele zile de la demararea campaniei de vaccinare în judeţ. Potrivit conducerii instituţiei, 33% dintre aceştia sunt medici şi aproape 47%, asistenţi medicali. Niciuna dintre persoanele vaccinate nu a avut reacţii adverse majore. ‘Noi am primit luni primul transport de vaccinuri, de flacoane şi tot în ziua de luni am şi început procesul de vaccinare, iar până astăzi, la ora 13, am efectuat 145 de vaccinări (…) Au fost vaccinaţi 48 de medici, 68 de asistenţi, 29 de persoane angajate în alte categorii, cum ar fi personal administrativ şi personal auxiliar sanitar, farmacişti, spre exemplu. 33,1% dintre toţi cei vaccinaţi sunt medici, 46,9% sunt asistenţi şi 20% sunt alte categorii de persoane, lucrători în domeniul sanitar. Pentru ziua de mâine, 7 ianuarie, avem deja programate 45 de persoane pentru vaccinare (…) Iniţial, din spitalul nostru s-au înscris pe lista de vaccinare 112 cadre medicale, dar numărul acestora a crescut, pentru că au fost şi alte persoane care şi-au dorit vaccinul şi, în plus, sunt medici de familie, personal de la Ambulanţă şi personal de la Centrul de Transfuzie Sanguină, farmacişti, stomatologi care au fost vaccinaţi în centrul de vaccinare din spitalul nostru’, a declarat miercuri managerul instituţiei, Andras Nagy Robert. Potrivit acestuia, vaccinurile au fost livrate cu ajutorul Armatei şi al Poliţiei. ‘Până acum am primit 250 de doze, adică 50 de flacoane de vaccinuri, în două serii, pe 4 şi pe 6 ianuarie (…) Au fost aduse de Armată şi de Poliţie’, a mai spus Andras Nagy Robert. Directorul medical al spitalului, dr. Roşu Matyas, afirmă că niciuna dintre persoanele vaccinate nu a avut efecte adverse. ‘Până acum nu au avut reacţii alergice deosebite (…) S-au plâns ca la orice vaccin de durere la locul injectării, cefalee uşoară sau dureri musculare. Un singur caz am avut astăzi un pic mai deosebit, de frică, de anxietate, o asistentă a prezentat un puseu hipertensiv, cu dispnee, care a fost destul de subiectiv şi după ce medicul care este prezent acolo, la punctul de vaccinare, a stat de vorbă cu ea, s-a liniştit şi n-a avut nevoie de niciun fel de medicaţie’, a declarat dr. Roşu Matyas.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks