Acasă93Covasna: Dr. Claudia Bândea, decorată de preşedintele României, 'sufletul' centrului de vaccinare...

Covasna: Dr. Claudia Bândea, decorată de preşedintele României, ‘sufletul’ centrului de vaccinare anti-COVID de la UM Sfântu Gheorghe

Medicul şef al Batalionului 22 Vânători de Munte ‘Cireşoaia’ din Sfântu Gheorghe, Claudia Bândea, decorată de preşedintele României cu Ordinul ‘Meritul Sanitar’ în grad de Cavaler, a fost ‘sufletul’ centrului de vaccinare anti-COVID deschis în cadrul acestei unităţi militare, a declarat miercuri, comandantul garnizoanei, lt. Col. Dorin Neagu.

Potrivit acestuia, Claudia Bândea s-a remarcat prin devotament şi profesionalism, precizând că în cadrul centrului s-au vaccinat un număr mare de persoane, atât militari, cât şi civili.

‘Doamna doctor a fost sufletul centrului de vaccinare deschis de Armată aici, la Sfântu Gheorghe, la Batalionul 22. A acumulat foarte multe ore suplimentare (…), a muncit foarte mult. Aici s-au vaccinat la început veteranii şi văduvele de război, ulterior pensionarii, rezerviştii militari peste 65 de ani, apoi personalul militar şi familiile acestora, iar în a doua parte centrul a fost deschis publicului, s-a vaccinat personal civil. Nu mai ştiu exact cifrele, dar sunt foarte mari şi cred cu prisosinţă că doamna doctor merită acest lucru, merită această medalie şi, mai mult decât atât, este şi medic de familie în Sfântu Gheorghe, are foarte mulţi pacienţi şi este un medic foarte apreciat, empatic şi foarte bun’ , a declarat lt. col. Dorin Neagu, în discursul rostit în cadrul ceremoniei oficiale organizate în centrul municipiului Sfântu Gheorghe cu prilejul Zilei Naţionale.

Acesta a făcut un apel la solidaritate, menţionând că pandemia încă nu s-a sfârşit şi, din păcate, face în continuare foarte multe victime.

‘Dacă ne uităm la televizor sau în mass-media şi analizăm cifrele prezentate în ultimele săptămâni poate ca am fi tentaţi să credem că pandemia se apropie de sfârşit, e pe o pantă descendentă, dar, dacă ne uităm mai atent la ce se întâmplă în ţările din vestul Europei şi din lume, realizăm că pandemia e departe de a se sfârşi. De aceea, trebuie să ţinem garda sus în continuare. Din păcate, luptele crâncene, cele mai importante lupte se dau în spitale. Spitalele sunt copleşite şi, din păcate, mulţi semeni de-ai noştri pier în fiecare zi (…) Avem o armă pe care cred că nu o folosim suficient şi ar trebui sa ne inspirăm din acţiunile înaintaşilor noştri. Acea armă se cheamă solidaritate, solidaritate umană. Cred că Ziua Naţională poate fi un moment de resetare (…) Cred că este necesar să fim solidari unii cu alţii, să ne implicăm activ în viaţa comunităţii pentru că e locul nostru de muncă, este comunitatea în care trăim şi în care ne creştem copiii, este comuna noastră, oraşul nostru, judeţul nostru, regiunea noastră, ţara noastră’ , a mai spus comandantul garnizoanei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks