AcasăStiri generaleCovasna: Fabrica de Ţigarete din Sfântu Gheorghe, achiziţionată de autorităţile locale, achitată...

Covasna: Fabrica de Ţigarete din Sfântu Gheorghe, achiziţionată de autorităţile locale, achitată pe jumătate

Autorităţile locale din Sfântu Gheorghe au achitat jumătate din suma de 4,9 milioane de euro prevăzută în contractul de vânzare-cumpărare a fostei Fabrici de Ţigarete din Sfântu Gheorghe, semnat în vara acestui an.

Primarul municipiului, Antal Arpad, a declarat, marţi, că până acum au fost achitate două din cele patru tranşe egale ce trebuie plătite până la finalul anului viitor.

‘Nu am primit de la Bucureşti un ajutor dedicat, să spunem aşa, dar, de exemplu, la ultima rectificare de buget municipiul Sfântu Gheorghe a primit 8 milioane de lei din fondul de rezervă şi noi o parte din banii respectivi i-am folosit pentru a plăti aceste rate’, a declarat Antal Arpad.

Primăria Sfântu Gheorghe a semnat în luna iunie contractul pentru cumpărare a fostei Fabrici de Ţigarete, care şi-a încetat activitatea în urmă cu aproape zece ani, exercitându-şi dreptul de preempţiune asupra terenurilor şi clădirilor societăţii Galaxy Tabacco SA Bucureşti, scoase la licitaţie de lichidatorul judiciar.

Intenţia autorităţilor locale este de a reabilita clădirile şi a le introduce în circuitul public, dorind, printre altele, să înfiinţeze aici un centru interactiv de ştiinţă şi divertisment după modelul ‘Palatului minunilor’ din Budapesta, precum şi spaţii destinate copiilor şi tinerilor pentru organizarea de evenimente, cursuri şi activităţi de petrecere a timpului liber.

Fabrica de Ţigarete din Sfântu Gheorghe, unde s-au făcut ani de zile ‘legendarele’ ţigarete Carpaţi, Snagov şi Mărăşeşti, şi-a încetat activitatea în anul 2011 ca urmare a suspendării autorizaţiei de producţie şi comercializare, iar câţiva ani mai târziu compania care o deţinea a intrat în insolvenţă din cauza datoriilor acumulate către bugetul de stat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks