AcasăStiri generaleCovasna: Primarul oraşului Întorsura Buzăului, sancţionat cu avertisment pentru nepurtarea măştii de...

Covasna: Primarul oraşului Întorsura Buzăului, sancţionat cu avertisment pentru nepurtarea măştii de protecţie

Primarul oraşului Întorsura Buzăului, Raul Urdă, a fost sancţionat de poliţişti cu avertisment pentru nepurtarea măştii de protecţie în spaţiul public.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna, Radu Stroe, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că poliţiştii s-au autosesizat în urma apariţiei unor imagini pe internet în care edilul nu purta mască de protecţie, prin urmare l-au sancţionat cu avertisment.

‘În urma apariţiei în spaţiul public a unor imagini cu persoana în cauză în timp ce nu purta mască de protecţie, nerespectând prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii s-au sesizat din oficiu şi au aplicat o sancţiune contravenţională în conformitate cu prevederile legale’, a declarat Radu Stroe.

De altfel, în procesul verbal încheiat de poliţiştii din Întorsura Buzăului se arată că Raul Urdă ‘nu a respectat obligativitatea purtării măşti de protecţie sanitare astfel încât să acopere nasul şi gura în spaţiul public şi în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Afacerilor Interne, încălcând astfel unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19’.

În imaginile postate luni pe internet, Raul Urdă apare fără mască în faţa Catedralei Ortodoxe din Întorsura Buzăului, oferind flori unor localnice cu prilejul Zilei Internaţionale a Femeii.

Într-un mesaj postat marţi pe pagina de Facebook a Primăriei Întorsura Buzăului se menţionează că edilul ‘consideră gestul de a nu purta mască în spaţiul public ca fiind regretabil şi informează pe această cale că îşi asumă sancţiunea primită de la Poliţia oraşului Întorsura Buzăului’. AGERPRES / (A – autor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks