Acasă93Covasna: Sirene de avertizare în caz de inundaţii amplasate în patru localităţi...

Covasna: Sirene de avertizare în caz de inundaţii amplasate în patru localităţi din judeţ

Patru sirene de avertizare a populaţiei cu privire la pericolul producerii de inundaţii vor fi amplasate în acest an de Sistemul de Gospodărie a Apelor (SGA) Covasna în localităţile Lunca Mărcuşului, Băcel, Chichiş şi Dobolii de Jos.

Potrivit conducerii societăţii, aceste localităţi sunt situate în aval de Acumularea Săcele, unde a fost pusă în funcţiune o staţie automatizată cu senzori pentru mărirea gradului de siguranţă a barajelor.

‘În cadrul măsurilor de prevenire şi de pregătire pentru intervenţii, în ultimii ani prin programul naţional ‘Watman – Sistem Informaţional pentru Managementul Integrat al Apelor’, au fost date în funcţiune 9 staţii automate cu senzori pentru posturi hidrometrice şi 4 staţii automate pluviometrice care furnizează date în timp real şi continuu, date colectate şi prelucrate prin programele HIDROLOG si DISPECER la nivel local de către serviciul de dispecerat al SGA Covasna, precum şi la nivel bazinal şi naţional. Tot prin această investiţie s-a construit în judeţ un Centru de Intervenţie Rapidă dotat cu materiale, utilaje şi mijloace de intervenţie pentru prevenirea şi înlăturarea efectelor distructive provocate de fenomenele hidrologice extreme. De asemenea, prin acest proiect se vor amplasa în perioada următoare 4 sirene de avertizare a populaţiei în localităţile Lunca Mărcuşului, Băcel , Chichiş si Dobolii de Jos, localităţi situate în aval de Acumularea Săcele (pârâul Tărlung), unde a fost dată în funcţiune o staţie automatizată cu senzori pentru mărirea gradului de siguranţă a barajelor’, se arată într-un material postat pe pagina de internet a Prefecturii Covasna.

Conducerea societăţii menţionează că obiectivul principal al acestor lucrări este îmbunătăţirea sistemului de alarmare şi avertizare a populaţiei din zonele afectate de inundaţii, precum şi reducerea timpului de reacţie în vederea prevenirii inundaţiilor.

Totodată, prin Programul Anual de Gospodărire al Apelor, anul trecut au fost executate mai multe lucrări de întreţinere şi refacere a infrastructurii de apărare, prin consolidarea digurilor şi stoparea eroziunilor pe Râul Negru şi pâraiele Baraolt, Ghelinţa, Baraolt, Caşin, Aita şi Cormoş.

În cadrul lucrărilor de investiţie a fost regularizată albia pârâului Dobârlău pe sectorul Dobârlău – Lunca Marcuş pe o distanţă de aproape 2.000 de metri şi s-au consolidat malurile cu ziduri de beton şi de gabioane, valoarea totală a lucrărilor efectuate cifrându-se la 7.526.000 lei.

Pentru reducerea pagubelor produse de viituri şi punerea în siguranţă a localităţilor din zonele cu cursuri de apă neîndiguite, SGA Covasna a redactat două note conceptuale pentru regularizarea şi îndiguirea pârâului Arcuş, pe sectorul confluenţa Raul Olt – pod DJ 121 B, şi pentru regularizare pârâului Breţcu în intravilanul localităţii, lucrări care au fost incluse în lista de investiţii prin surse proprii.

Nu în ultimul rând, au fost demarate lucrările de redactare a notelor conceptuale pentru regularizarea şi consolidarea malurilor pârâului Baraolt între Herculian şi Băţanii Mici şi a pârâului Cormoş pe raza localităţii Brăduţ, precum şi consolidarea malului pe pârâul Covasna în intravilanul localităţii Covasna, sectoare pe care au fost înregistrate calamităţi în cursul anului 2021. AGERPRES / (AS – autor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks