Acasă55Cseke Attila: 100 de noi contracte pentru amenjarea teritoriului, cu finanţare din...

Cseke Attila: 100 de noi contracte pentru amenjarea teritoriului, cu finanţare din PNRR

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat 100 de noi contracte finanţate prin Componenta 10 – Fondul local din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Contractele încheiate între autorităţi publice locale din 30 de judeţe şi Ministerul Dezvoltării vizează realizarea documentaţiilor de amenajarea teritoriului şi planificarea urbană, iar valoarea totală a acestora este de 58.967.245,34 lei.

‘Planurile urbanistice, planurile pentru amenajarea teritoriului sunt esenţiale pentru dezvoltarea comunităţilor locale, pentru localităţi unde construcţiile se realizează ordonat, după o strategie clară. Contractele semnate astăzi servesc acest scop’, a explicat ministrul Dezvoltării, într-un comunicat de presă.

Până în prezent, prin această componentă a PNRR, au fost semnate 140 de contracte, în valoare totală de 195.266.333,39 lei, a mai precizat ministrul dezvoltării.

Lista contractelor de finanţare semnate este disponibilă la adresa: https://mdlpa.ro/uploads/articole/attachments/6374fd94cfb5c147925113.docx

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks