Dâmboviţa: Prinşi în flagrant în timp ce furau conducta care făcea legătura între două sonde petroliere

0
100

Patru bărbaţi au fost prinşi în flagrant în timp ce furau o conductă metalică din zona Moreni, care făcea legătura între două sonde petroliere, informează, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa.

‘La data de 16 mai a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Moreni au surprins în flagrant patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, din comuna Gura Ocniţei şi municipiul Moreni, în timp ce sustrăgeau conducta metalică care face legătura între două sonde petroliere. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că aceştia ar fi reuşit să sustragă 72 de metri de ţeavă metalică’, precizează IPJ Dâmboviţa.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru furt, fiind continuate cercetările sub coordonarea procurorului de caz în vederea probării întregii activităţi infracţionale şi dispunerii măsurilor legale în consecinţă. AGERPRES / (AS – autor: Cornelia Dumitru, editor: Marius Frăţilă)

Sursa: AGERPRESS