Acasă55Dan Neculăescu (MAE) şi ambasadorul Germaniei - discuţii privind situaţia de securitate...

Dan Neculăescu (MAE) şi ambasadorul Germaniei – discuţii privind situaţia de securitate din Vecinătatea Estică

Secretarul de stat pentru afaceri strategice, Dan Neculăescu, a avut, vineri, o întrevedere cu ambasadorul Germaniei în România, Peer Gebauer, în cadrul căreia au fost abordate subiecte de actualitate de pe agenda de securitate, cu accent pe evoluţiile din Vecinătatea Estică, cu scopul asigurării pe mai departe a unei coordonări aprofundate în plan bilateral şi în cadrul NATO.

Cu acest prilej, cei doi interlocutori au împărtăşit îngrijorarea faţă de continua deteriorare a situaţiei de securitate regională şi au subliniat necesitatea dezescaladării tensiunilor care au un impact negativ asupra securităţii europene şi euroatlantice în ansamblu, arată un comunicat al MAE transmis AGERPRES.

De asemenea, a fost reiterată susţinerea pentru integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei.

Secretarul de stat român şi ambasadorul german au abordat şi subiectul consolidării posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic. În context, Dan Neculăescu a salutat decizia Germaniei de a contribui la consolidarea acestor măsuri, prin participarea la Poliţia Aeriană Întărită Zona de Sud (Enhanced Air Policing South), un semnal important al solidarităţii aliate.

Ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Peer Gebauer, a afirmat miercuri că ţara sa ‘se poziţionează în continuare ferm alături de România’ în contextul situaţiei actuale de securitate.

Într-un mesaj transmis de reprezentanţa diplomatică, ambasadorul a subliniat că începând de la mijlocul lunii februarie, Forţele aeriene germane (Luftwaffe) vor participa cu avioane Eurofighter şi soldaţi la măsura Poliţie Aeriană Întărită Zona de Sud (Enhanced Air Policing South).

‘Împreună cu Italia, asigurăm securitatea spaţiului aerian al NATO ca parteneri de încredere, cu o contribuţie vizibilă şi de înaltă calitate. Aceasta reprezintă un semn clar al solidarităţii transatlantice şi europene’, a punctat Peer Gebauer.

Potrivit mesajului său, ‘solicitările privind retragerea trupelor NATO din România şi revenirea la situaţia din anul 1997 trebuie respinse cu fermitate’.

‘Nu putem da ceasul înapoi cu 25 de ani. Apartenenţa României la NATO reprezintă o realizare esenţială şi nu poate fi pusă la îndoială de către terţi. Suntem foarte îngrijoraţi de situaţia actuală în regiune. Atitudinea Rusiei nu reprezintă doar o ameninţare la adresa Ucrainei, ci afectează securitatea întregii Europe. De aceea, o nouă încălcare a suveranităţii Ucrainei ar atrage după sine un răspuns european ferm şi comun’, a arătat Peer Gebauer.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks