AcasăStiri generaleDGPMB: 19 percheziţii în Bucureşti şi 7 judeţe, într-un dosar de evaziune...

DGPMB: 19 percheziţii în Bucureşti şi 7 judeţe, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 3 milioane de lei

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti efectuează cercetări într-un dosar în care poliţiştii Capitalei au efectuat 19 percheziţii în Bucureşti şi şapte judeţe, la persoane bănuite de evaziune fiscală în urma unor achiziţii fictive, cu un prejudiciu estimat la circa trei milioane de lei.

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au pus în aplicare, joi, 19 mandate de percheziţie domiciliară, la locuinţele mai multor persoane, dar şi la sediile unor societăţi comerciale, din municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Bihor, Galaţi, Bacău, Olt, Dâmboviţa şi Prahova, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, informează un comunicat al DGPMB transmis, vineri, AGERPRES.

De asemenea, au fost puse în aplicare 14 mandate de aducere, persoanele fiind conduse pentru audieri la sediul subunităţii de poliţie.

‘Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că persoanele în cauză, în calitate de administratori ai societăţilor ar fi înregistrat contabil şi declarat fiscal achiziţii fictive de la societăţi cu comportament de tip ‘fantomă’, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, prejudiciul cauzat fiind estimat la aproximativ 3.000.000 lei’, arată sursa citată.

Sunt în curs de dispunere măsuri de constituire a sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile, în vederea recuperării prejudiciului.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks