AcasăStiri generaleDNA: Inspector de stat în construcţii - trimis în judecată pentru luare...

DNA: Inspector de stat în construcţii – trimis în judecată pentru luare de mită şi trafic de influenţă

Florin Năforniţă, inspector de stat în construcţii în cadrul Inspectoratului Regional în Construcţii Bucureşti – Ilfov, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, joi, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a lui Florin Năforniţă, inspector de stat în construcţii în cadrul Inspectoratului Regional în Construcţii Bucureşti – Ilfov, pentru luare de mită, în formă continuată, trafic de influenţă, în formă continuată, şi fals intelectual.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada aprilie – august 2022, Florin Năforniţă, în calitatea menţionată, ar fi primit de la doi oameni de afaceri sume de bani şi alte foloase necuvenite, respectiv suma de 2.000 lei pentru a autoriza continuarea lucrărilor la o construcţie (hală) situată pe raza judeţului Ilfov, ajunse într-o faza determinantă, în condiţiile în care la momentul respectiv lucrările depăşiseră de mult timp acel stadiu şi de a nu aplica o sancţiune contravenţională.

De asemenea, spun anchetatorii, inspectorul de stat în construcţii ar fi acordat viza respectivă pentru continuarea lucrărilor fără a se deplasa în teren şi a constata stadiul fizic al lucrărilor de construcţie.

Mai mult, arată DNA, acesta ar fi primit foloase necuvenite pentru a nu formula obiecţii şi pentru a propune admiterea recepţiei la terminarea lucrărilor în cazul unei alte construcţii situată tot pe raza judeţului Ilfov.

‘În acelaşi context şi în aceeaşi perioadă, inculpatul Florin Năforniţă ar fi pretins şi ar fi primit de la aceeaşi doi oameni de afaceri sumele de 2.000 lei şi 200 euro pentru a-şi exercita influenţa pe care acesta ar fi lăsat să se înţeleagă că o avea asupra unor colegi de-ai săi şi că i-ar putea determina pe aceştia să dispună eliberarea cu celeritate a unor adeverinţe care să ateste plata taxelor către Inspectoratul de Stat în Construcţii, în valoare de 0,1% şi 0,5% din valoarea lucrărilor din autorizaţiile de construcţie’, menţionează DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks