AcasăStiri generaleDolj: CJRAE şi IŞJ au iniţiat o campanie de consiliere postpandemie în...

Dolj: CJRAE şi IŞJ au iniţiat o campanie de consiliere postpandemie în toate şcolile din judeţ

Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Dolj şi Inspectoratul Şcolar Judeţean au iniţiat o campanie de consiliere şcolară în toate unităţile de învăţământ, care să contribuie la îmbunătăţirea stării emoţionale a elevilor în contextul postpandemic.

În cadrul campaniei ‘Drumul către EU’, consilierii şcolari vor organiza sesiuni de formare cu profesorii diriginţi, pentru ca apoi aceştia să meargă la clase şi să organizeze diverse activităţi cu elevii şi cu părinţii.

Directorul CJRAE Dolj, Elena Cocoş, a declarat pentru AGERPRES că în judeţ există programe de consiliere de care au beneficiat foarte multe persoane până în prezent, însă situaţia este delicată atunci când vine vorba de consilierea unui minor, pentru că este nevoie, în primul rând, de acceptul părinţilor.

‘Avem programe de consiliere elev-părinte-profesor. Programele există deja, s-au făcut şi se fac în continuare. Până acum au beneficiat de consiliere foarte multe persoane. În momentul în care vorbim despre consiliere individuală, trebuie solicitare şi acord din partea părintelui sau a reprezentantului legal. Când suntem sesizaţi în legătura cu o situaţie delicată, noi putem să intervenim la nivel de clasă, dacă nu avem acordul părintelui. Dacă părintele nu vrea să discutăm individual cu elevul, noi nu o putem face. În primul rând, profesorul diriginte poate să îi solicite consilierului să intervină, doar dacă părinţii sunt de acord. La părinţi este decizia finală’, a afirmat Elena Cocoş.

Potrivit directorului CJRAE Dolj, până acum, cele mai întâlnite probleme au fost legate de comunicare, de stima de sine, de acte de violenţă, probleme legate de prevenirea absenteismului sau de orientarea în carieră.

‘Noi lucrăm cu elevi de toate vârstele, de la grădiniţă şi până la liceu. Atunci când consilierul şcolar află de existenţa unei probleme care depăşeşte aria noastră de competenţă, noi putem da o recomandare către alţi specialişti, dacă şi părinţii sunt de acord. Noi nu facem terapie în cabinetele noastre. Sunt părinţi care ne solicită ajutorul şi o fac pentru că au încredere în noi. Consilierea se adresează elevilor, dar şi părinţilor şi cadrelor didactice’, a menţionat Elena Cocoş.

Ea spune ca sunt situaţii în care părinţii refuză să-şi lase copilul în cabinetul consilierilor şcolari, iar acest lucru se întâmplă, de multe ori, din cauza unor prejudecăţi.

‘Sunt situaţii în care părinţii refuză consilierea copilului, pentru că există diverse prejudecăţi legate de faptul cum că i-ar dăuna copilului. Sunt mulţi oameni care nu cunosc specificul activităţii noastre şi ne confundă cu alţi specialişti. Aşa cum am făcut şi până acum, noi vom continua să fim alături de părinţi şi de copii. Am lucrat şi am sprijinit copiii, părinţii şi cadrele didactice. Rolul nostru este unul de prevenţie. Toate programele şi proiectele pe care le derulăm reprezintă un sprijin pentru elevi, profesori şi părinţi. Avem nevoie şi de sprijinul şi înţelegerea părinţilor. Fără o relaţie de comunicare între toţi cei implicaţi în actul educaţional nu putem să ajungem la rezultate’, a explicat Elena Cocoş.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks