Acasă55Drulă, despre o candidatură la şefia USR: O opţiune foarte posibilă şi...

Drulă, despre o candidatură la şefia USR: O opţiune foarte posibilă şi validă

Preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă, afirmă că nu a luat încă o decizie privind o candidatură la şefia partidului, dar că o astfel de opţiune este ‘posibilă şi validă’.

El se declară convins că vor exista şi alte candidaturi pentru preşedinţia USR.

‘Voi anunţa această decizie în momentul în care o voi lua. Este o opţiune foarte posibilă şi validă. Congresul va fi în luna octombrie. Vă garantez că la noi nu va fi un singur candidat. Asta e o glumă – un congres organizat într-o singură săptămână. Toată lumea care ştie ceva dintr-un partid zice că atunci când ai o competiţie pe bune, reală, e nevoie de o lună – două în care se merge în filiale, se dezbat programe’, a afirmat preşedintele interimar al USR la TVR.

Drulă i-a reproşat fostului premier Florin Cîţu că a ‘dat guvernarea’ PSD, în loc să construiască împreună cu USR o guvernare de dreapta, care să reprezinte o alternativă ‘liberală modernizatoare’ pentru ţară.

‘Ce fac dumnealor (liberalii, n.r.) la dumnealor în partid e treaba lor, până la urmă, cât timp nu influenţează România. Dar ce au făcut atunci a influenţat România. Acelaşi sistem de putere de tip militar, cu epoleţi, a intervenit atunci şi acum l-a ejectat pe omul pe care îl pusese atunci, ca să îl numească pe unul care chiar a fost militar. (…) Eu am spus de acum un an că supravieţuirea lui în politică (a lui Florin Cîţu, n.r.) e finită. Florin Cîţu a avut o şansă. A avut o şansă alături de noi şi vreo două-trei luni am sperat în acea şansă, să construiască alternativa liberală modernizatoare a României, într-o guvernare de dreapta. A dat guvernarea României PSD-ului, militarilor, serviciilor şi am rămas doar noi, cei de la USR, singura opţiune liberală, modernizatoare, pro-europeană din România care funcţionează pe baze democratice’, a spus el.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks