AcasăStiri generaleEchipa de baschet a Aradului, preluată de Club Sportiv al Universităţii 'Aurel...

Echipa de baschet a Aradului, preluată de Club Sportiv al Universităţii ‘Aurel Vlaicu’

Cea mai titrată echipă de baschet a Aradului şi una din cele mai titrate la nivel naţional va purta, începând de luni, numele FCC Baschet UAV Arad, urmare semnării unui parteneriatului între Club Sportiv al Universităţii ‘Aurel Vlaicu’, Baschet Club Arad şi Primăria Arad, transmite Primăria Arad, într-un comunicat de presă. Conform sursei citate, alături de echipa arădeană rămâne FCC Environment România SRL, unul dintre sponsorii principali. ‘Mă bucur că sunt mai mulţi parteneri alături de sportivele noastre minunate. Nu sunt vremuri simple cele pe care le traversăm şi cu atât mai mult este de apreciat faptul că în astfel de momente cei care au un obiectiv comun se adună pentru a-l realiza. Un prim pas a fost făcut azi. Avem un operator privat, avem administraţia publică, avem şi mediul academic implicat. Cu siguranţă este loc şi sunt bineveniţi şi cei din mediul privat, pentru că performanţa nu se poate face doar din vorbe. Pe lângă efortul sportivilor, este nevoie şi de un efort financiar’, afirmă, în comunicat, primarul municipiului, Călin Bibarţ. Rectorul Universităţii ‘Aurel Vlaicu’, Ramona Lile, arată în acelaşi comunicat, că prin clubul sportiv al universităţii va fi susţinută echipa fanion de baschet a oraşului. ‘Sperăm ca Aradul să rămână în elita baschetului naţional şi internaţional şi să ne bucurăm de rezultatele obţinute de aceste fete extraordinare’, afirmă Ramona Lile. La rândul său, preşedintele Club Baschet Arad, Marcel Urban, consideră că ‘este un moment istoric’ pentru club. ‘De astăzi, echipa are un partener de încredere, Universitatea Aurel Vlaicu, care împreună cu FCC Environment România SRL şi Primăria Arad ne vor duce, din nou, spre performanţă’, afirmă Marcel Urban. În urma acestui parteneriat, echipa de baschet va beneficia de întreaga bază sportivă a Universităţii ‘Aurel Vlaicu’, iar ‘statutul de echipă universitară va deschide noi oportunităţi financiare pe plan local şi naţional’. AGERPRES / (AS – autor: Marian Buga, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks