AcasăStiri generaleEveniment dedicat copiilor cu sindrom Down, organizat de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Eveniment dedicat copiilor cu sindrom Down, organizat de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Ziua Mondială a Sindromului Down va fi marcată la Suceava printr-un seminar online organizat de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, cu binecuvântarea ÎPS Calinic, în cadrul campaniei de informare şi sensibilizare desfăşurată cu acest prilej.

În cadrul webinarului ”Însorind copiii soarelui”, ce se va desfăşura sâmbătă, la ora 17,00, părintele arhid. prof. dr. Bogdan Mihai Hrişcă, consilierul Sectorului Educaţional-Teologic al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, va prezenta lucrarea ”Valoarea omului în faţa lui Dumnezeu”.

Totodată, prof. dr. Maria Stamatin, profesor emerit al Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Grigore T. Popa’ Iaşi şi şef al Secţiei Centrului Regional de Terapie Intensivă Nou-născuţi Iaşi, va susţine prelegerea intitulată ”Copilul şi adolescentul cu sindrom Down sunt speciali”.

Despre situaţiile dificile cu care se confruntă organizaţiile care se ocupă de persoanele cu dizabilităţi în această perioadă va vorbi Anca Crăciun, kinetoterapeut şi preşedinte al Asociaţiei Umanitare ‘Freamăt de Speranţă’ din Câmpulung Moldovenesc, prezentând lucrarea ”Provocări pandemice ale organizaţiei ce sprijină copiii şi tinerii cu dizabilităţi”.

Anastasia Ceredeev, studentă în cadrul Masterului ‘Grupuri de risc şi servicii sociale de suport’ din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială din Bucureşti, le va împărtăşi celor prezenţi la eveniment din minunata experienţă dobândită în numeroşii ani în care a desfăşurat activităţi de voluntariat, prin prezentarea materialului ‘A dărui – îmbrăţişare cu gust de caise (un episod de învăţare experienţială)’.

”Prin manifestarea dragostei şi empatiei faţă de copiii şi tinerii care sunt diagnosticaţi cu sindromul Down, aceştia sunt sprijiniţi să ducă o viaţă activă. Comunicând, oferind afecţiune şi fiind alături de sufletele celor care au nevoi speciale şi de familiile acestora oferim un exemplu în ceea ce înseamnă beneficiile demersurilor pentru incluziunea socială”, arată organizatorii.

Iniţiatoarea proiectului, prof. Daniela Ceredeev, inspector şcolar pentru disciplina religie, a lansat un îndemn la implicare şi la împărtăşirea bucuriei: ‘Vă invităm la un dialog cu astfel de copii şi tineri, cu părinţii lor şi cu specialişti de la care putem învăţa să fim, la rându-ne, soare pentru Copiii Soarelui”.

Cei care doresc să se înscrie la acest eveniment sunt rugaţi să acceseze link-ul: https://forms.gle/DPSQGsAr7N6L5sA49.

Ziua Mondială a Sindromului Down este marcată anual în data de 21 martie.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks