AcasăStiri generaleExpoziţia 'Actori de pus în ramă' - de marţi până pe 8...

Expoziţia ‘Actori de pus în ramă’ – de marţi până pe 8 noiembrie, într-un mall bucureştean

Expoziţia ‘Actori de pus în ramă’, rezultatul unui proiect artistic în perioada pandemiei de COVID-19, poate fi văzută de marţi până pe 8 noiembrie, în Bucureşti Mall, informează un comunicat transmis AGERPRES. Lansată online de Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) şi de Teatrul ‘Nottara’ în luna mai, când teatrele şi muzeele erau închise pentru public, campania a constat în ‘interpretarea’ mai multor lucrări din patrimoniul MNAR de către actori, care au adus astfel la viaţă personajele din 16 picturi şi o sculptură. Actorii care au participat la proiect sunt Ioana Calotă, Alexandru Mike Gheorghiu, Luminiţa Erga, Diana Roman, Raluca Gheorghiu, Filip Ristovski, Mihaela Subţirică, Ion Grosu, Sorina Ştefănescu, Şerban Gomoi, Laura Anghel, Corina Dragomir, Cristina Juncu, Dan Bordeianu, Crenguţa Hariton şi Răzvan Bănică. Lucrările prezentate în campanie pot fi văzute în Galeria Naţională şi Galeria Europeană ale MNAR, dar şi în Muzeul Colecţiilor de Artă şi Muzeul K.H. Zambaccian. Au fost menţionate şi Spaţiile Istorice ale fostului Palat Regal, ca urmare a ‘transformării’ actorului Dan Bordeianu în Principele Domnitor Carol I. Fiecare actor a realizat un scurt material video, cu prezentarea artistului şi a lucrării reinterpretate, pe baza textelor primite de la specialiştii muzeului. Au fost aduse în prim-plan atât lucrări ale unor artişti foarte cunoscuţi precum Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Iosif Iser, Corneliu Baba, Auguste Rodin, Peter Paul Rubens, cât şi ale unor pictori ca Ipolit Strâmbu, Sabin Popp sau George Peter Alexander Healy.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks