AcasăStiri generaleExpoziţia 'România în al Doilea Război Mondial. 1941-1945' - la MNIR, de...

Expoziţia ‘România în al Doilea Război Mondial. 1941-1945’ – la MNIR, de luni

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) anunţă deschiderea, luni, a expoziţiei temporare ‘România în al Doilea Război Mondial. 1941-1945’, o mare parte dintre exponate fiind prezentate în premieră publicului.

Potrivit unui comunicat al MNIR transmis joi AGERPRES, proiectul expoziţional marchează împlinirea a 80 de ani de la intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial. Tematica expoziţiei abordează campania militară din Basarabia şi Bucovina, campaniile militare de pe Frontul de Est şi de pe Frontul de Vest, Holocaustul, aviaţia română în timpul războiului, viaţa soldaţilor, a prizonierilor, aspecte de viaţă cotidiană, diplomaţia şi spionajul, instaurarea comunismului.

Vor fi expuse obiecte provenind din colecţia MNIR, din colecţiile partenerilor instituţionali, dar şi din colecţii private.

Vizitatorii vor avea ocazia să descopere în expoziţie armament folosit în timpul conflagraţiei, echipament militar, instrumente de navigaţie aeriană, decoraţii, obiecte personale, documente oficiale, publicaţii din anii războiului, machete de avioane.

Printre exponate se regăsesc harta originală a României pe care s-au trasat noile graniţe în timpul Dictatului de la Viena, brevetele de pilot ale lui Tudor Greceanu şi Marianei Drăgescu, aparatul cu care a fost înregistrat discursul Regelui Mihai pe 23 august 1944, un exemplar original al Pactului Tripartit semnat de România în 1941, paşaportul lui Grigore Gafencu, servieta lui Eugen Cristescu, şeful Serviciului Secret de Informaţii.

În cadrul expoziţiei vor putea fi văzute şi creaţii realizate special pentru această ocazie de street artistul Alexandru Ciubotariu (‘Pisica Pătrată’).

Expoziţia ‘România în al Doilea Război Mondial. 1941-1945’ poate fi vizitată, în perioada iulie – decembrie, de miercuri până duminică, între 10,00 şi 18,00.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks