AcasăStiri generaleExpoziţie cu lucrări ale studenţilor Secţiei de Grafică din cadrul Universităţii Naţionale...

Expoziţie cu lucrări ale studenţilor Secţiei de Grafică din cadrul Universităţii Naţionale de Arte – la Galeria Senso

Expoziţia colectivă ‘Desemne de peste an’, reunind lucrări ale studenţilor Secţiei de Grafică din cadrul Facultăţii de Arte Plastice a Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti UNArte, aflaţi sub îndrumarea coordonatorului de an, dr. Anca Boeriu, se va deschide miercuri, de la ora 18,30, la Galeria Senso.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, selecţia cuprinde lucrări concepute în cele mai diverse medii de exprimare artistică, de la desen, pictură şi tehnică mixtă, la gravură, instalaţii şi animaţii stop motion, realizate digital sau analog, cadru cu cadru.

‘Fără intenţia de a pune neapărat accent pe producţia artistică din pandemie, expoziţia constituie un exerciţiu de afirmare a generaţiei de artişti emergenţi autohtoni, dar şi o perspectivă subiectivă asupra secvenţei istorice în care ne aflăm’, spune Ana Sultana Cipariu, curatorul expoziţiei, citată în comunicat.

Expoziţia este deschisă până pe 21 aprilie, de marţi până duminică, între orele 12,00 – 19,00, cu respectarea măsurilor şi regulilor de acces impuse de autorităţi în contextul pandemiei COVID-19.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks