AcasăStiri generaleFestival de light-art, în cinci parcuri din Sectorul 2

Festival de light-art, în cinci parcuri din Sectorul 2

Nouă instalaţii vor fi expuse în cinci parcuri din Sectorul 2, începând de vineri, în cadrul festivalului Lights On Romania, care face parte din reţeaua International Lights Festival Organisation.

‘Timp de nouă zile (10 – 19 decembrie), bucureştenii de toate vârstele, de la copii la seniori, se pot bucura de poveştile pline de bucurie născute din magia luminii şi jocul imaginaţiei aprins de cele 9 instalaţii. Create de artişti internaţionali (din România, Austria, Olanda, Marea Britanie şi Rusia), toate cele 9 instalaţii vor fi expuse în parcurile din Sectorul 2 – Ioanid, Obor, Sticlăriei, Tei şi Tudor Vladimirescu’, conform unui comunicat de presă transmis de Primăria Sectorului 2.

Lights On este organizat în premieră, în Bucureşti, de Primăria Sectorului 2 şi Centrul UNESCO ‘Mihai Eminescu’, în parteneriat cu Asociaţia Diasler Cluj Napoca.

‘De la un proiect de hotărâre de consiliu local, mâine acest eveniment unic devine realitate şi o premieră pentru Bucureşti. (…) Invit toţi locuitorii Sectorului 2, indiferent de vârstă, să se lase ghidaţi de Lights On prin parcurile sectorului, să se bucure de experienţele unice pe care le vor trăi şi să se încarce cu optimismul de care au nevoie la final de an’, a declarat viceprimarului Alexandra Chirilă, iniţiatoare a proiectului.

Vor fi expuse următoarele lucrări:

* Parcul Ioanid:

‘Gaia’ – realizate de Luke Jerram

‘We are here’ – Silviu Ciora

* Parcul Obor:

‘Firefly Field’ – Studio Toer

‘Social Sparkles’ – Studio Toer

* Parcul Sticlăriei:

‘Breathe’ – Markus Anders & Circus Lumineszenz

‘Private Moon’ – Leonid Tishkov

* Parcul Tei:

‘Oumua’ – Circus Lumineszenz

‘Cerebrum’ – 6th Sense Design & Adi Bălan

* Miniparcul Tudor Vladimirescu:

‘Tunelul’ – Silviu Ciora.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks