AcasăStiri generaleFestivalul Naţional de Teatru începe sâmbătă - ediţie online

Festivalul Naţional de Teatru începe sâmbătă – ediţie online

Cea de-a XXXI-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru începe sâmbătă, urmând să se desfăşoare online, din cauza restricţiilor impuse de pandemia de COVID-19.

Spectacolele ediţiei 2021 a FNT, care se va desfăşura până pe 14 noiembrie, sunt împărţite pe următoarele secţiuni: ‘Creaţia’, ‘Creaţia. Feminin’, ‘Creaţia. Dans’, ‘Recreaţia’, ‘Re-creaţia’, ‘Clasic. Recreat’, ‘Invitaţi ai FNT’, ‘Instalaţii performative’, ‘Instalaţii vizuale’, ‘Spectacole străine’, ‘In memoriam Ion Caramitru’, ‘Conferinţe’, ‘Cărţi. Gazete. Publicaţii’, ‘FNT on air’ şi ‘Spectacole lectură’.

‘Va fi un festival care, alături de cele 36 de spectacole care sunt în selecţie, va prezenta şi va susţine pe platforma fnt.ro o serie de evenimente extrem de importante. Vom avea spectacole de teatru şi spectacole de dans, expoziţii, conferinţe şi în acest an vom discuta foarte mult pe zona scenografiei deoarece toţi am înţeles şi am simţit şi am văzut modificările pe care această perioadă neplăcută le-a transmis spaţiului cultural. Accesul pe platforma fnt.ro este gratuit, de aceea spectacolele vor fi urcate pe platformă pentru 48 de ore’, a declarat Aura Corbeanu, vicepreşedinte al FNT, pentru AGERPRES.

Ea a precizat că secţiunea ‘In memoriam Ion Caramitru’ cuprinde înregistrări ale unor spectacole în care a jucat fostul director al Naţionalului bucureştean, o expoziţie online, spectacole radiofonice, emisiuni de televiziune, precum şi un fragment din opereta ‘My fair lady’.

‘În acest an, cu durere şi emoţie, pentru această ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, vom avea o secţiune in memoriam Ion Caramitru, unde vom regăsi pe întreaga perioadă a festivalului o expoziţie online, vom avea spectacole produse de Teatrul Naţional din Bucureşti, spectacole de televiziune, un spectacol produs de UNITER, un spectacol al Teatrului Bulandra, foarte multe spectacole de radio, vor fi emisiuni de televiziune, emisiuni de radio, un fragment din opereta ‘My fair lady’. Îmi este foarte greu să vorbesc despre această ofertă culturală, dar eu cred că responsabilitatea noastră a tuturor este de a păstra vie memoria creatorilor din România, de a aduce în faţa publicului iubitor de teatru spectacole şi artişti remarcabili şi cred că locul domnului Caramitru în acest festival pe care dânsul l-a iniţiat este un loc bine meritat. Şi pentru cea de-a XXXI-a ediţie am lucrat împreună în perioada de pregătire’, a afirmat vicepreşedintele UNITER.

Spectacolele prezentate online vor avea traducere în limba engleză şi vor putea fi văzute şi în alte ţări.

Din oferta FNT 31 fac parte şi patru producţii aparţinând unor teatre europene de prestigiu, invitate în secţiunea dedicată spectacolelor străine:

* ‘Antigona’ de Sofocle, regia Friederike Heller, Schaubühne am Lehniner Platz (Germania);

* ‘Dansul Delhi’ de Ivan Vîrîpaev, regia Oskaras Koršunovas, OKT/Vilnius City Theatre, Academia Lituaniană de Muzică şi Teatru (Lituania);

* ‘Wałęsa la Colonos’ de Jakub Roszkowski, regia Bartosz Szydłowski, Teatrul ŁaŸnia Nowa din Cracovia (Polonia);

* ‘To be continued’ – spectacol de dans, coproducţie a coregrafei Xenia Wiest cu Komische Oper Berlin şi Staatsballett Berlin.

După prezentarea spectacolului ‘Antigona’, regizoarea Friederike Heller va susţine o conferinţă despre revizitarea textului clasic şi montarea acestuia pentru publicul contemporan. Conferinţa, realizată în parteneriat cu Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică ‘I.L. Caragiale’, în cadrul programului ‘Întâlnirile Teatrologiei’, va fi urmată de discuţii pe zoom cu studenţi de la UNATC şi facultăţile de profil din ţară.

În prima zi a festivalului vor putea fi urmărite, pe www.fnt.ro, următoarele spectacole:

* ‘Inimă şi alte preparate din carne’ regia artistică, video şi univers sonor Radu Afrim, producţie a Teatrului Naţional ‘Marin Sorescu’ Craiova, de la ora 19,00;

* ‘Pam param’, spectacol de teatru-dans – conceptul şi coregrafia Andreea Gavriliu, producţie Studio M din Sfântu Gheorghe, de la ora 21,00;

* ‘Dansul Delhi’ regia Oskaras Koršunovas, producţie OKT/Vilnius City Theatre, Lithuanian Academy of Music and Theatre, de la ora 22,00;

* ‘Hai, să vorbim despre viaţă’, regia Zsuzsánna Kovács, performance susţinut de Florentina Ţilea, producţie a Teatrului Naţional ‘I.L. Caragiale’, de la ora 23,30.

Tot sâmbătă va fi deschisă, online, şi expoziţia ‘Shylock – ultimul rol, expoziţie virtuală’, dedicată memoriei actorului Ion Caramitru şi concepută de Florin Ghioca. Expoziţia cuprinde fotografii din spectacolul ‘Neguţătorul din Veneţia’ de William Shakespeare, în regia lui Alexander Morfov.

FNT va avea şi o componentă live. Pentru câteva instalaţii vizuale publicul va avea acces fizic, în limita a 30% din capacitatea spaţiilor unde se vor desfăşura evenimentele, cu prezentarea certificatului verde COVID.

Instalaţia multimedia ‘Solaris’, un concept al regizoarei Ilinca Stihi, va avea vernisajul duminică, de la ora 16,00, la Sala Rotonda a Muzeului Naţional de Artă al României. Evenimentul va fi prefaţat, în acelaşi spaţiu, de o expoziţie cu desene realizate de artistul Daniel Mróz şi curatoriată de prof. Janusz Górski de la Academia de Arte Frumoase din Gdańsk – ‘Bestiarul lui Lem ilustrat de Mróz’.

Tot duminică, de la ora 17,30, în spaţiile ARCUB-Gabroveni, vor avea loc vernisajele instalaţiilor vizuale ‘Fluid Memory’ şi ‘AR(t)EST II’.

Selecţionerii şi directorii artistici ai celei de-a XXXI-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru sunt Oana Cristea Grigorescu, Claudiu Groza şi Cristina Rusiecki.

Proiectul cultural este finanţat de Ministerul Culturii şi realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti. Producători sunt Uniunea Teatrală din România şi Televiziunea Română.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks