AcasăStiri generaleFotbal/Coronavirus: Aguero (Manchester City) mai are de aşteptat câteva săptămâni până va...

Fotbal/Coronavirus: Aguero (Manchester City) mai are de aşteptat câteva săptămâni până va reveni pe gazon

Sergio Aguero, fotbalistul lui Manchester City, s-a vindecat de Covid-19 însă mai are de aşteptat câteva săptămâni până va reveni pe gazon, a indicat marţi antrenorul Pep Guardiola, citat de Reuters. Golgheterul liderului din Premier League a fost testat pozitiv la noul coronavirus pe 21 ianuarie. Din cauza unei operaţii la genunchi care l-a făcut să rateze startul sezonului, el a fost titular ultima oară în luna octombrie. Argentinianul a postat duminică un mesaj pe Twitter, afirmând că nu este pe deplin refăcut. ‘Am fost astăzi la sala de sport a clubului şi mă voi întoarce curând la antrenamente alături de coechipierii mei. Nu mai pot aştepta’, a spus atacantul. Guardiola a exclus posibilitatea ca Aguero să fie în lotul pentru meciul de campionat de miercuri de la Burnley şi a adăugat că jucătorul trebuie să aibă răbdare. ‘Când cineva suferă de Covid, are nevoie de săptămâni ca să se simtă mai bine. Încă nu se antrenează pe teren. Ieri a început să facă puţină mişcare, aşa că va avea nevoie de câteva săptămâni ca să revină. E important însă că e negativ, acesta e lucrul cel mai important, e din nou sănătos şi acum poate reveni. E important să-l avem din nou lângă noi’, a afirmat tehnicianul într-o conferinţă de presă. City este lider în Premier League, cu trei puncte mai mult decât Manchester United şi cu patru mai mult decât campioana en titre Liverpool, având un meci mai puţin disputat decât acestea. ‘Cetăţenii’ au 12 victorii consecutive în toate competiţiile, iar Guardiola nu a pierdut niciodată în faţa lui Burnley în 12 întâlniri, câştigând 11 dintre acestea. AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks