AcasăStiri generaleFotbal/Coronavirus: Meciul Gloria Buzău - FK Csikszereda, amânat din cauza unor cazuri...

Fotbal/Coronavirus: Meciul Gloria Buzău – FK Csikszereda, amânat din cauza unor cazuri pozitive la ciucani

Partida dintre SCM Gloria Buzău şi AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, din etapa a 8-a a Ligii a II-a de fotbal, care era programată să se dispute sâmbătă 10 octombrie, cu începere de la ora 11:00, a fost amânată, din cauza ”situaţiei epidemiologice comunicate FRF de către clubul” harghitean, a anunţat, vineri, gruparea buzoiană. Acesta este al treilea meci din această etapă a eşalonului secund amânat din cauza cazurilor de coronavirus, după ASU Politehnica Timişoara – AFC Dunărea 2005 Călăraşi şi CS Aerostar Bacău – ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu. De asemenea, nu se va juca nici meciul dintre CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu şi AFC Farul Constanţa, după ce echipa gorjeană a fost exclusă de FRF din campionat. Sâmbătă sunt programate meciurile AFC Unirea 04 Slobozia – AFC Ripensia Timişoara (Stadion 1 Mai – Slobozia, 11:00), FC Metaloglobus Bucureşti – CSM Reşiţa (Stadion Metaloglobus – Bucureşti, 11:00), CS Concordia Chiajna – CS Mioveni (Stadion Concordia – Chiajna, 16:45), FC U Craiova 1948 – Fotbal Club Rapid (Stadion Municipal – Drobeta-Turnu Severin, 20:45), iar luni va avea loc partida AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele – FC Universitatea Cluj (Stadion Municipal – Turnu Măgurele, 19:30). AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks