AcasăStiri generaleFotbal/Coronavirus: Niklas Suele a revenit la antrenamentele lui Bayern Munchen

Fotbal/Coronavirus: Niklas Suele a revenit la antrenamentele lui Bayern Munchen

Niklas Suele a revenit la antrenamentele echipei sale, Bayern Munchen, după perioada de carantină în care s-a aflat în urma infecţiei cu Covid-19, scrie dpa. Fundaşul a fost testat pozitiv săptămâna trecută, dar toate testele efectuate ulterior au ieşit negative. ”În consultare cu autorităţile sanitare, Suele, care nu s-a simţit rău în această perioadă, a primit acceptul de a revenui la antrenamente, îmncheind mai devreme perioada de autoizolare”, a informat clubul. Suele a ratat meciul din Liga Campionilor cu RB Salzburg şi pe cel din Bundesliga, cu Borussia Dortmund. De asemenea, el nu a fost chemat de selecţionerul Joachim Loew pentru meciurile internaţionale ale Germaniei din această lună. Suele, în vârstă de 25 ani, a fost al doilea jucător de la Bayern nevoit să intre în izolare din cauza noului coronavirus, după Serge Gnabry care a ieşit din carantină în urma unui test ‘fals pozitiv’ luna trecută.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks