AcasăStiri generaleFotbal/Coronavirus: Spania a crescut la 60 la sută capacitatea de primire a...

Fotbal/Coronavirus: Spania a crescut la 60 la sută capacitatea de primire a spectatorilor pe stadioane

Spania a crescut capacităţile sale de primire a spectatorilor la evenimentele sportive la 60 la sută pentru cele din exterior, în special stadioanele de fotbal, şi la 40 la sută în incintele acoperite, a anunţat, miercuri, ministrul Sănătăţii, ţinând cont de evoluţia pandemiei de coronavirus, informează AFP.

‘Capacităţile pentru evenimentele sportive, în special cele din LaLiga şi ACB (campionatul de baschet al Spaniei), au fost crescute până la 60 la sută pentru exterior şi 40 la sută pentru interior’, a transmis Carolina Darias într-o conferinţă de presă, precizând totodată că fiecărei regiuni din Spania îi va reveni să adopte aceste capacităţi la maximum sau să le scadă în funcţie de situaţia sanitară.

Măsura intră în vigoare imediat şi va viza ‘întreaga lună septembrie’, a adăugat ministrul. Restul de interdicţii – purtarea măştii, consumul de băuturi, de alimente şi fumatul interzise – rămân neschimbate.

Miercuri, Spania, unul din liderii la vaccinare împotriva Covid-19 din Europa, şi-a atins obiectivul de vaccinare a 70 la sută din populaţie, cu 33,3 milioane de spanioli.

AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks