AcasăStiri generaleFotbal: FC Liverpool s-a confruntat cu noi pierderi financiare în sezonul 2020/2021...

Fotbal: FC Liverpool s-a confruntat cu noi pierderi financiare în sezonul 2020/2021 din cauza Covid-19

FC Liverpool a înregistrat în sezonul 2020/2021 al doilea an consecutiv cu pierderi financiare, din cauza pandemiei de coronavirus, dar acest lucru nu va descuraja clubul din Premier League să continue cu investiţiile în fotbal şi în afara terenului, transmite AFP.

În exerciţiul financiar care s-a încheiat în mai 2021, în care Liverpool a cucerit primul său titlu după o pauză de 30 ani, clubul englez s-a confruntat cu pierderi brute de 5,75 milioane de euro, mult mai mici însă faţă de cele 55 de milioane de euro din sezonul precedent.

Veniturile clubului au ajuns la peste 580 de milioane de euro, cu 3,6 milioane mai mici decât în sezonul anterior, din cauza scăderii cu 95% a reţetei de la meciuri, majoritatea partidelor având loc cu porţile închise din cauza pandemiei de coronavirus.

”Vom continua să investim pe teren şi în afara lui pentru a ne consolida poziţia şi pentru a fi competitivi la cel mai înalt nivel”, a declarat directorul general Andy Hughes.

În acest sezon, Liverpool, antrenată de de Juergen Klopp, ocupă locul doi în Premier League, la doar trei puncte de liderul Manchester City şi va juca duminică finala Cupei Ligii engleze, contra formaţiei Chelsea.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks