Acasă93Fundaţia Motivation - campanie pentru eliberarea locurilor de parcare dedicate persoanelor cu...

Fundaţia Motivation – campanie pentru eliberarea locurilor de parcare dedicate persoanelor cu dizabilităţi

Mesajul campaniei ‘#PeBune?’ pentru eliberarea locurilor de parcare dedicate persoanelor cu dizabilităţi şi ocupate abuziv ajunge în peste 1.340 de locuri de parcare dedicate, din 138 de oraşe din România.

Conform unui comunicat de presă al Fundaţiei Motivation transmis joi, campania îşi propune să le reamintească şoferilor fără dizabilităţi şi viitorilor şoferi că persoanele cu dizabilităţi nu îşi doresc loc de parcare dedicat, însă au nevoie de el.

Mesajul va fi amplasat la locurile de parcare dedicate de la magazinele partenere. Şoferii cu dizabilităţi sunt şi ei vizaţi, putând să îşi susţină ei înşişi drepturile prin afişarea mesajului pe propriile maşini, atât în trafic, cât şi la propriile locuri de parcare dedicate.

‘Prin mesajul campaniei ‘#PeBune?’ şi prin parteneriatele pe care le dezvoltăm an de an dorim să transmitem tuturor participanţilor la trafic faptul că acele locuri de parcare dedicate persoanelor cu dizabilităţi sunt o necesitate pentru şoferii şi pasagerii cu dizabilităţi, fie ei adulţi sau copii. Motivation încurajează şi promovează un stil de viaţă activ şi independent pentru toţi utilizatorii de scaune rulante. Acelaşi lucru îl facem şi prin campania ‘#PeBune?’. Îi încurajăm să iasă din casă, să şofeze sau să meargă singuri la cumpărături şi să simtă că fac parte dintr-o societate incluzivă. Efortul trebuie să fie al nostru, al tuturor’, a declarat Cristian Ispas, director general al Fundaţiei Motivation România, citat în comunicat.

Conform datelor oferite de Registrul Auto Român, la solicitarea înaintată de Fundaţia Motivation România, la nivel naţional, numărul şoferilor şi pasagerilor cu dizabilităţi care au solicitat adaptări ale autovehiculelor proprietate personală a ajuns la aproximativ 8.100. Datele fac referire la perioada 1 ianuarie 2012 – 31 iulie 2022.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks