AcasăStiri generaleGalaţi: Acţiune filantropică a Arhiepiscopiei Dunării de Jos la Centrul regional pentru...

Galaţi: Acţiune filantropică a Arhiepiscopiei Dunării de Jos la Centrul regional pentru solicitanţii de azil

Cei 220 de imigranţi de la Centrul regional de cazare şi proceduri pentru solicitanţii de azil din Galaţi au fost beneficiarii unei acţiuni filantropice iniţiate de Arhiepiscopia Dunării de Jos prin parohia ‘Sfânta Cuvioasă Parascheva’ din localitate, informează, joi, Biroul de presă al eparhiei.

Potrivit sursei citate, acţiunea face parte din activităţile de sprijinire a semenilor cu posibilităţi materiale reduse, dar şi a celor instituţionalizaţi în diverse centre sociale din eparhie.

‘Cei 220 de imigranţi, între care şi mulţi copii, au primit pachete cu produse de igienă, materiale pentru curăţenie, alimente greu perisabile, legume şi dulciuri ca semn al dragostei şi al bucuriei prilejuită de marele praznic al Învierii Domnului. Ajutorul din partea parohiei a fost primit cu mare bucurie şi constituie un real folos pentru aceste persoane care provin din Afganistan, Eritreia, Siria, Libia, Irak, Sudan, Pakistan, Camerun şi Somalia, ţări fragile şi afectate de conflicte, cu religii diferite şi care au găsit la Galaţi liniştea şi pacea atât de mult dorite, dar şi ospitalitatea şi dragostea creştină care se îmbină armonios cu profesionalismul angajaţilor centrului’, se arată în informarea transmisă de arhiepiscopie.

Valoarea ajutoarelor oferite a fost de aproximativ 8.000 lei.

Pe lângă aceste ajutoare, parohia ‘Sfânta Cuvioasă Parascheva’ din municipiul Galaţi mai asigură prin cantina socială o masă caldă, în sistem catering, o dată pe zi, pentru 100 de persoane.

Activităţile derulate prin această cantină sunt asigurate de trei angajaţi ai parohiei, fondurile provenind din parohie şi din donaţii. De la începutul acestui an şi până în prezent, cantina a oferit nevoiaşilor hrană şi alte ajutoare în valoare de 60.000 lei. AGERPRES / (AS – autor: Dan Paic, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks