Acasă93Galaţi: Asociaţia Filantropică 'Sf. Spiridon' a început un proiect de susţinere a...

Galaţi: Asociaţia Filantropică ‘Sf. Spiridon’ a început un proiect de susţinere a 100 de persoane vulnerabile la COVID-19

Asociaţia Multifuncţională Filantropică ‘Sfântul Spiridon’, din cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, a început în luna octombrie un proiect de sprijin pentru persoane vulnerabile în contextul pandemiei de COVID-19, în colaborare cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, informează, luni, biroul de presă al eparhiei. Potrivit sursei citate, proiectul constă în identificarea unui număr de 100 de persoane cu vârste de peste 65 de ani sau cu handicap, care au nevoie de ajutor cu echipamente de protecţie – măşti şi mănuşi – şi dezinfectanţi. Durata proiectului este de şase luni, iar valoarea ajutoarelor care vor fi oferite va fi de 46.500 de lei. De asemenea, prin serviciul social ‘Centrul de zi pentru copii’, asociaţia oferă sprijin zilnic pentru 70 de copii din familii cu risc social asigurând servicii de asistenţă socială, consiliere psihologică, asistenţă educaţională şi socializare, asistenţă social-medicală şi serviciu de masă caldă. Pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţii sociale, asociaţia dispune de opt angajaţi – un coordonator, doi asistenţi sociali, doi instructori de educaţie, un psiholog, un bucătar şi un ajutor de bucătar – şi de 22 de cadre didactice voluntare. În perioada martie-septembrie, costurile cu asigurarea hranei pentru copii au fost de 77.740 de lei. Lunar, familiile copiilor au primit şi pachete cu materiale igienico-sanitare în valoare totală de 21.700 de lei, iar la începutul lunii septembrie le-au fost oferite rechizite în valoare de 6.000 de lei. 

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks