Galaţi: Bărbat inculpat pentru omor, plasat în arest la domiciliu

0
70

Magistraţii Tribunalului Galaţi au decis plasarea în arest la domiciliu a unui bărbat din judeţul Galaţi inculpat pentru omor, se arată într-un comunicat transmis, marţi, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi. Potrivit sursei citate, la data de 23 noiembrie, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, au solicitat Tribunalului Galaţi, luarea măsurii arestării preventive faţă de un inculpat cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, prevăzută de dispoziţiile art. 188 alin.1 Cod penal. Din probele administrate până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat că în noaptea de 21/22.11.2020, în timp ce se afla împreună cu victima în domiciliul său din localitatea Pleşa, judeţul Galaţi, pe fondul consumului excesiv de alcool şi al unui conflict spontan, inculpatul a aplicat victimei o lovitură cu o lopată în zona capului, cauzându-i o plagă deschisă, pe fondul căreia victima a sângerat masiv, iar ulterior a decedat ca urmare a şocului hipotermic. Cererea Parchetului a fost respinsă de Tribunalul Galaţi, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la această instanţă dispunând luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpat pentru 30 de zile. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

Sursa: AGERPRESS