AcasăStiri generaleGalaţi: Femeie trimisă în judecată pentru trafic de influenţă în formă continuată

Galaţi: Femeie trimisă în judecată pentru trafic de influenţă în formă continuată

O femeie din judeţul Galaţi a fost trimisă în judecată pentru trafic de influenţă în formă continuată de către procurorii anticorupţie, după ce a intervenit în schimbul sumei de 4.000 de euro pentru angajarea unei persoane ca infirmieră la Spitalul de Urgenţă ‘Sf. Apostol Andrei’ Galaţi, informează, marţi, Serviciul Judeţean Anticorupţie Galaţi.

Potrivit sursei citate, în perioada decembrie 2016 – mai 2017 inculpata a primit, pentru sine, suma de 4.000 de euro de la martora denunţătoare, după ce a lăsat să creadă că are influenţă asupra unui medic din cadrul Spitalului de Urgenţă ‘Sf. Apostol Andrei’ Galaţi, promiţându-i acesteia că îl va determina pe medicul respectiv să-i faciliteze reuşita la concursul organizat de instituţie în perioada 20.04.2017 – 02.06.2017 şi implicit, angajarea sa în cadrul spitalului pe un post de infirmieră.

Poliţiştii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Galaţi au efectuat mai multe acte procedurale în vederea administrării probatoriului, în baza delegării procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, care a finalizat cercetările în cadrul acestui dosar penal şi a întocmit rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată a inculpatei cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. AGERPRES / (AS – autor: Dan Paic, editor: Karina Olteanu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks