AcasăStiri generaleGalaţi: Intervenţie a poliţiştilor după un apel la 112 - 'Criminalilor, daţi-mi...

Galaţi: Intervenţie a poliţiştilor după un apel la 112 – ‘Criminalilor, daţi-mi drumul!’

Poliţia Municipiului Galaţi a fost sesizată, prin intermediul Dispeceratului 112, cu privire la faptul că un bărbat a apelat serviciul de urgenţă, de pe o cartelă telefonică prepay, operatorul auzindu-l pe acesta ţipând ‘Criminalilor, daţi-mi drumul!’, după care convorbirea s-a întrerupt, informează, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi.

Potrivit sursei citate, după efectuarea apelului, pe 9 iulie, în jurul orei 17.00, s-a încercat de mai multe ori contactarea apelantului, dar rezultatul a fost negativ, întrucât telefonul fusese închis.

Mai multe patrule de poliţie au fost dirijate în zona în care STS a localizat apelul, poliţiştii efectuând verificări la societăţile comerciale şi imobilele din zonă.

Totodată, a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.

În urma activităţilor investigative, şi având sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, poliţiştii au identificat împrejurările în care a fost efectuat apelul şi persoana in cauză.

Este vorba despre un bărbat, de 27 de ani, din comuna Şendreni, din verificări rezultând că în cursul aceleiaşi zile, întrucât manifesta o stare de agitaţie psihomotorie, acesta fusese preluat de pe stradă, de un echipaj al Ambulanţei, şi condus la Spitalul de Psihiatrie, apelul telefonic fiind efectuat în aceste împrejurări.

Poliţiştii continuă cercetările pentru soluţionarea cauzei. AGERPRES / (AS – autor: Dan Paic, editor: Mihai Simionescu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks