AcasăStiri generaleGalaţi: Patru autoturisme avariate în urma unui accident rutier

Galaţi: Patru autoturisme avariate în urma unui accident rutier

Patru autoturisme au fost avariate, joi, în urma unui accident rutier produs în municipiul Galaţi, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi.

Potrivit sursei citate, poliţiştii rutieri au fost anunţaţi prin 112 că la intersecţia străzilor Lozoveni şi Transilvaniei s-a produs un accident rutier soldat cu avarierea a patru vehicule.

După primele verificări, poliţiştii au stabilit că în incidentul rutier au fost implicate două autoturisme care au intrat în coliziune pe fondul neacordării de prioritate.

În urma impactului, unul dintre autoturisme a fost proiectat în alte două maşini parcate. Nu au rezultat victime, dar cele patru maşini implicate au fost avariate.

Conducătorul auto care nu a acordat prioritate a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.450 de lei şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile. AGERPRES / (AS – autor: Dan Paic, editor: Karina Olteanu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks