AcasăStiri generaleGalaţi: Peste 20 de incendii de vegetaţie uscată, în ultimele 24 de...

Galaţi: Peste 20 de incendii de vegetaţie uscată, în ultimele 24 de ore

Pompierii militari au intervenit în ultimele 24 de ore la peste 20 de incendii, care au afectat aproximativ 70 de hectare de vegetaţie uscată, lăstăriş şi pădure din judeţul Galaţi, informează, marţi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi.

Potrivit sursei citate, principala cauză a creşterii numărului de incendii de vegetaţie uscată o reprezintă utilizarea necorespunzătoare a focului deschis, incendierea intenţionată, neglijenţa fumătorilor şi depozitarea cenuşii din sobe în locuri necorespunzătoare.

‘Numai în ultimele 24 de ore, pe raza judeţului Galaţi au avut loc peste 20 de incendii de vegetaţie uscată care au afectat aproximativ 70 de hectare de vegetaţie uscată, lăstăriş şi pădure, în localităţile Bereşti Meria – 15 hectare, Slobozia Conachi – 8 hectare, Iveşti – 5.500 mp, Bălăşeşti – 5 hectare, municipiul Galaţi Zona Arcaşilor, cartier Fileşti şi Parcul Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior în zona Vama Giurgiuleşti şi Tuluceşti, unde au ars aproximativ 35 hectare’, au precizat reprezentanţii ISU Galaţi. AGERPRES / (AS – autor: Dan Paic, editor: Karina Olteanu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks