AcasăStiri generaleGalaţi: Poliţiştii efectuează cercetări la CJ - s-au găsit birouri cu uşile...

Galaţi: Poliţiştii efectuează cercetări la CJ – s-au găsit birouri cu uşile deschise şi cu bunurile din interior răvăşite

Poliţiştii efectuează cercetări la sediul Consiliului Judeţean Galaţi, în urma unei sesizări primite marţi dimineaţă că mai multe birouri au uşile deschise, iar bunurile din interior sunt răvăşite, a informat IPJ Galaţi.

Potrivit sursei citate, marţi, la ora 06:00, Secţia 1 Poliţie Galaţi a fost sesizată telefonic de un agent de pază cu privire la faptul că, la obiectivul pe care îl are în pază, respectiv Consiliul Judeţean Galaţi, a constatat că mai multe birouri au uşile deschise, iar bunurile din interior sunt răvăşite.

Întrucât cele sesizate au fost constatate şi de echipajul de poliţie care s-a deplasat, în cel mai scurt timp, la faţa locului, s-a constituit o echipă formată din poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale, Secţiei 1 Poliţie – Compartiment Investigaţii Criminale şi specialişti din cadrul Serviciului Criminalistic Galaţi, care efectuează în acest moment cercetarea la faţa locului.

Urmează a se stabili situaţia de fapt, iar, în funcţie de rezultatul cercetărilor şi verificărilor preliminarii, se va stabili şi încadrarea juridică a faptei.

Citește și:

2 COMENTARII

Comments are closed.

Activează Notificările OK No thanks