AcasăStiri generaleGalaţi: Profesor de matematică trimis în judecată pentru agresiune sexuală asupra unei...

Galaţi: Profesor de matematică trimis în judecată pentru agresiune sexuală asupra unei minore

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi au dispus trimiterea în judecată a unui profesor de 62 ani pentru agresiune sexuală asupra unei minore în timpul unor ore de meditaţie la matematică, informează, vineri, reprezentanţii parchetului.

Potrivit sursei citate, prin rechizitoriul întocmit la data de 24.02.2022, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat în vârstă de 62 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală comisă în formă continuată – două acte materiale.

Rechizitoriul şi dosarul cauzei au fost înaintate Judecătoriei Galaţi, în vederea verificării legalităţii sesizării instanţei, administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

Procurorii au menţionat că activitatea infracţională s-a desfăşurat într-un cadru privat, în care inculpatul presta, contra cost, activităţi de pregătire şcolară suplimentară la disciplina matematică.

‘În fapt, s-a reţinut că, în luna noiembrie 2019 şi la data de 04.12.2019, inculpatul, în timp ce efectua ore de meditaţie la matematică cu persoana vătămată minoră, în vârstă de 14 ani la data comiterii faptei, fără consimţământul acesteia, a comis acţiuni cu conţinut explicit sexual, materializate prin atingeri şi mângâieri cu mâna pe coapse şi pe sâni, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, dată fiind vârsta acesteia, precum şi de ascendentul moral al inculpatului asupra victimei, pentru care era ‘domnul profesor de matematică”, mai precizează Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi. AGERPRES / (AS – autor: Dan Paic, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks