Acasă93Galaţi: Protest al angajaţilor de la societatea Transurb

Galaţi: Protest al angajaţilor de la societatea Transurb

Aproximativ 100 de angajaţi ai societăţi de transport public Transurb, membri ai Sindicatului Şoferilor Liberi (SŞL) din companie, au protestat, joi, în faţa Prefecturii Galaţi.

Potrivit liderului SŞL Transurb Galaţi, George Preda, protestul a fost organizat pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la situaţia economico-financiară dezastruoasă în care se află societatea de transport public, care numai pe primele şapte luni ale anului 2021 a înregistrat pierderi de peste 5 milioane de lei, dar şi pentru că salariaţii nu au beneficiat de indexarea cu 140 de lei a salariului prevăzută în contractul colectiv de muncă.

Sindicaliştii, înzestraţi cu vuvuzele şi fluiere, au afişat bannere şi pancarde pe care era scris ‘Vrem condiţii de muncă decente!’, ‘Vrem respectarea contractului colectiv de muncă!’, ‘Vrem condiţii pentru asigurarea unui transport civilizat!’.

‘Organizaţia noastră a atras atenţia factorilor de răspundere care dirijează activitatea societăţii asupra acestor anomalii, însă până în acest moment, nu s-a schimbat nimic în bine. Ne permitem să apreciem faptul că, până la sfârşitul acestui an, Transurb SA va ajunge la imposibilitatea de a putea desfăşura activitatea de transport călători în oraş. La toate acestea se adaugă explozia preţurilor la: energie, gaze, carburanţi, alimente etc. şi viitorul incert pe care îl simt salariaţii, în timp ce salariile tarifare ale acestora trebuiau indexate cu rata inflaţiei aferentă anului 2020 încă din luna ianuarie, clauză contractuală pentru care s-au făcut doar promisiuni’, a declarat George Preda.

Directorul general al Transurb SA, Dorian Dumitru, a declarat pentru AGERPRES că indexarea salariilor solicitată de sindicalişti nu poate fi făcută pentru că legea nu permite.

‘Suntem în imposibilitatea rectificării fondului de salarii din cauza Legii 15/2021 care nu permite pentru anul 2021 operatorilor economici la care statul sau primăriile sunt acţionari unici ori majoritari să reîntregească fondul de salarii mai mult decât cel programat în ultimul buget de venituri şi cheltuieli, adică cel pe anul 2020 care a fost de 54 de milioane de lei. Aveam mari aşteptări ca această lege să suporte modificări, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Am avut două întâlniri cu sindicaliştii şi le-am explicat că nu putem încălca legea’, a menţionat directorul Dorian Dumitru. AGERPRES / (AS – autor: Dan Paic, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks