Acasă652Galaţi: Spitalul de Psihiatrie 'Elisabeta Doamna' are un nou ambulatoriu de specialitate

Galaţi: Spitalul de Psihiatrie ‘Elisabeta Doamna’ are un nou ambulatoriu de specialitate

Spitalul de Psihiatrie ‘Elisabeta Doamna’ are începând de joi un nou ambulatoriu de specialitate, o investiţie de peste 16 milioane lei realizată cu fonduri europene, informează Biroul de presă al Primăriei municipiului Galaţi.

Potrivit sursei citate, proiectul ‘Reabilitarea, extinderea şi dotarea ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Psihiatrie ‘Elisabeta Doamna’ Galaţi’ a vizat construirea unui corp nou de clădire şi lucrări de consolidare şi modernizare la corpul existent.

Principalele lucrări au avut în vedere construirea unei clădiri cu parter şi etaj, realizarea reţelei de canalizare, a instalaţiilor electrice, sanitare şi termice, instalaţii de hidranţi, lift, trotuare.

Corpul nou are la parter 53 de încăperi, iar la etaj alte 24 de încăperi (cabinete, laboratoare, săli de terapie, săli de tratament, săli de aşteptare, depozite, vestiare).

La corpul existent, lucrările principale au vizat consolidarea fundaţiei cu beton armat, armarea pereţilor, refacerea acoperişului şi pardoselilor, refacerea reţelei de apă şi canalizare, înlocuirea instalaţiei electrice.

În cadrul aceluiaşi proiect s-au făcut şi dotări cu aparatură medicală, electronică şi mobilier. Astfel, a fost achiziţionat un aparat Roentgen digital pentru scopie şi grafie, computer tomograf, ecograf, set trusă de oxigen şi trusă intubaţie.

‘Sănătatea este esenţială, iar această nouă investiţie va contribui la îmbunătăţirea condiţiilor de evaluare, tratare şi reabilitarea psihosocială a oamenilor cu nevoi speciale. Avem deja în diferite stadii 19 proiecte cu finanţare europeană pentru cele trei spitale aflate în subordinea primăriei, 18 milioane de euro fiind deja investiţi în sănătate în ultimii ani la Galaţi,’ a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.

Valoarea totală a contractului a fost de 16.562.366 lei, finanţarea fiind făcută prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

Anual, la Spitalul de Psihiatrie ‘Elisabeta Doamna’ Galaţi sunt trataţi peste 12.000 de pacienţi în regim de spitalizare, iar peste 15.000 de consultaţii sunt acordate în ambulatoriu pentru pacienţi din judeţul Galaţi, dar şi din judeţele limitrofe Brăila, Tulcea şi Vrancea.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks