AcasăStiri generaleGalaţi: Un minor fără permis şi sub influenţa alcoolului a accidentat o...

Galaţi: Un minor fără permis şi sub influenţa alcoolului a accidentat o adolescentă într-o staţie de autobuz şi a fugit

Un minor din judeţul Galaţi s-a ales cu dosar penal după ce, aflat la volanul unui autoturism şi sub influenţa alcoolului, a accidentat o adolescentă într-o staţie de autobuz şi a fugit de la locul faptei, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Galaţi.

Potrivit sursei citate, poliţiştii au fost anunţaţi prin 112 că pe raza comunei Negrileşti s-a produs un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane.

În urma primelor verificări, poliţiştii au stabilit că victima, o adolescentă de 17 ani, a fost acroşată de un autoturism, în timp ce se afla într-o staţie de autobuz, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Conducătorul autoturismului implicat în accident a părăsit locul faptei, fiind identificat în scurt timp şi testat alcoolscopic, rezultând valoarea de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, poliţiştii au constatat că acesta este minor şi nu deţine permis de conducere.

El este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi părăsirea locului accidentului.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks