AcasăStiri generaleGCS: 1.513 pacienţi cu COVID-19 la terapie intensivă, dintre care 23 de...

GCS: 1.513 pacienţi cu COVID-19 la terapie intensivă, dintre care 23 de copii

Un număr de 14.569 persoane infectate cu SARS-CoV-2 sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care 400 de copii, a anunţat, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit sursei citate, la terapie intensivă sunt internaţi 1.513 pacienţi, dintre aceştia 23 fiind copii.

Pe teritoriul României, 89.770 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu şi 13.207 se află în izolare instituţionalizată.

De asemenea, 74.369 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată sunt 222 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 7.913 apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 751 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks