AcasăStiri generaleGCS: Aproape 850 de persoane cu SARS-CoV-2, internate la ATI

GCS: Aproape 850 de persoane cu SARS-CoV-2, internate la ATI

Numărul persoanelor cu COVID-19 internate în spitale este de 5.674, cu 407 mai puţine decât în ziua anterioară, iar la ATI se află 848 de pacienţi, cu zece mai puţini faţă de raportarea anterioară, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit GCS, dintre cei 848 de pacienţi internaţi la ATI, 758 sunt nevaccinaţi anti-COVID.

Din totalul pacienţilor internaţi în spitale, 316 sunt copii, 310 fiind în secţii, cu 25 mai puţini decât în ziua anterioară, şi şase la ATI, similar cu ziua anterioară.

Conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional, există 1.615 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19, dintre care 386 în Bucureşti.

Pe teritoriul României, 97.857 persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.212 în izolare instituţionalizată.

De asemenea, 55.992 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată 41.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks