AcasăStiri generaleGeoană: Nu avem indicii cu privire la folosirea iminentă a unor arme...

Geoană: Nu avem indicii cu privire la folosirea iminentă a unor arme chimice sau biologice de către Rusia

În prezent nu există indicii cu privire la folosirea ‘iminentă’ a unor arme chimice sau biologice de către Rusia, a declarat, pentru AGERPRES, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, care a vorbit, în context, despre retorica Federaţiei Ruse din trecut.

‘Nu avem indicii cu privire la folosirea iminentă a unor arme chimice sau biologice de către Federaţia Rusă, avem în schimb indicii cu privire la o retorică pe care au mai folosit-o în Siria, acuzând în mod fals şi complet neacoperit Ucraina şi aliaţii americani cum că ar avea un laborator biologic – exact reţeta folosită de ruşi în Siria’, a arătat el.

Astfel, spune oficialul, liderii NATO au decis să transmită preventiv echipamente de protecţie împotriva unui astfel de potenţial.

‘Nu anticipăm un atac din partea Federaţiei Ruse către teritoriul sau ţările NATO’, a punctat el.

Mesajul transmis joi de NATO, arată Geoană, este pentru a avertiza Rusia cu privire la riscurile pe care o astfel de escaladare a conflictului le-ar putea aduce, ‘dar şi la consecinţele severe pe care Federaţia Rusă le-ar avea de suportat suplimentar, faţă de sancţiunile de acum, dacă vor ajunge la o astfel de nouă atrocitate, iar dosarul de crime de război ar deveni şi mai robust şi acest lucru ar trebuie luat în calcul de către leadership-ul rusesc’.

‘Nu vedem un risc iminent, dar vedem paşi premergători în comunicarea publică pe care Rusia i-a mai făcut în trecut şi de aceea am decis să vorbim clar, aşa cum am vorbit clar în urmă cu câteva luni zile, de faptul că aveam informaţii că Rusia va ataca Ucraina. E şi o parte de comunicare strategică pe care am decis să o folosim astăzi’, a punctat acesta.

Geoană a afirmat că ‘este foarte clar că Rusia s-a specializat în inventarea de pretexte şi de foarte multe ori aceste pretexte sunt atât de străvezii’.

‘Suntem foarte atenţi şi la ceea ce face Rusia în plan militar, evident că avem informaţii în timp real despre toate mişcările pe care le fac, şi pe de altă parte suntem foarte atenţi la modalitatea în care comunică public, pentru că uneori o folosesc doar pentru un scop de intimidare, alteori o folosesc pentru un scop de a pregăti acţiuni foarte agresive’, a subliniat el.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks