Acasă93Giurgiu: Amenzi de 210.000 de lei aplicate de CJPC la operatori din...

Giurgiu: Amenzi de 210.000 de lei aplicate de CJPC la operatori din cinci localităţi din judeţ

Un număr de şapte operatori economici din municipiul Giurgiu şi alte patru localităţi din judeţ au primit amenzi contravenţionale în valoare totală de 210.000 de lei, dar şi avertismente sau măsura opririi definitive de la comercializare a unor produse alimentare după ce comisarii pentru protecţia consumatorilor au descoperit nereguli în comercializarea produselor.

‘Pe parcursul acestei luni, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Giurgiu a realizat o serie de acţiuni de control pentru a verifica modul în care este respectată legislaţia în vigoare, în domeniu, la diverşi operatori economici din judeţ, ca urmare a unor mesaje primite în mediul online de la consumatori. Astfel, în cazul a şapte operatori economici din municipiul Giurgiu, dar şi din localităţile Frăteşti, Floreşti, Ghimpaţi, Ogrezeni au fost depistate nereguli pentru care au fost aplicate 17 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 210.000 de lei. Totodată, au fost date trei avertismente, au fost oprite definitiv de la comercializare produse neconforme în valoare totală de peste 210.000 de lei şi a fost dispusă închiderea temporară a două unităţi de alimentaţie publică pentru o perioadă de cel mult şase luni’, se arată într-un comunicat de presă, emis vineri, de CJPC Giurgiu.

Comercializarea legumelor şi fructelor fără informaţii complete privind ţara de provenienţă şi clasa de calitate, caracteristici calitative neconforme, comercializarea unor preparate din carne cu suprafaţă lipicioasă, miros nespecific, fără etichete de identificare şi caracterizare, comercializarea unor produse cu data durabilităţii minimale depăşită, comercializarea unor produse fără preţ afişat sau cu ambalaje deteriorate, utilizarea unor spaţii frigorifice neigienizate, cu grilajele ventilatoarelor cu strat grosier de praf, garnituri de etanşare degradate, rugină şi resturi alimentare, folosirea unor bucătării neigienizate, cu pereţi şi paviment necurăţaţi sau degradaţi au fost principalele nereguli constatate de inspectorii pentru protecţia consumatorilor la operatorii economici verificaţi.

Totodată, comercializarea unor preparate calde expuse la temperaturi necorespunzătoare şi fără protecţie sanitară împotriva insectelor şi a prafului, dar şi utilizarea în bucătărie, a unor ustensile degradate, interzise, folosirea unei instalaţii electrice degradate, utilizarea unor hote, burlane, cuptoare negienizate, cu grăsime arsă, resturi de produse, lipsa monitorizării zilnice a temperaturilor din spaţiile frigorifice, informarea incompletă a consumatorilor privind utilizarea unor materii prime care provin din produse decongelate sau referitoare la prezenţa ingredientelor cu efecte alergene sau utilizarea unor mijloace de măsurare neverificate din punct de vedere metrologic au completat tabloul neregulilor.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks